Satul Viscri: 6 motive pentru care trebuie să-l vizitezi

21 martie 2024

Transilvania oferă, pe lângă peisajele desprinse parcă din povești, o fuziune între culturi, pe care este greu să nu o găsești fascinantă. Dintre satele transilvănene pline de farmec, unul se remarcă la orice pas prin atmosfera pitorească și spiritul autentic. Oricine vizitează Viscri împărtășește un sentiment de tihnă și emoţie, datorită frumuseţii poetice străvechi a satului. 

În continuare, îţi prezentăm 6 motive pentru care trebuie să vizitezi acest sat transilvănean care a păstrat vie moștenirea comunităţii săsești.

viscri-romania-biserica-alba-fortificata

www.shutterstock.com

Descoperi cetatea săsească și arhitectura specifică – Biserica fortificată din Viscri

În Viscri se găsește una dintre cele mai bine conservate cetăţi săsești, poziţionată într-o zonă mirifică, unde natura se împletește cu spiritul locului.

Zidurile cetăţii adăpostesc Biserica în stil romanic cu influenţe gotice, două turnuri, două bastioane şi un turn de poartă. Monumentul a fost inclus în Patrimoniul mondial al UNESCO, alăturându-se altor 5 biserici fortificate săsești.

viscri-romania-biserica-fortificata-cadru-de-sus

www.shutterstock.com

Numele localităţii, Viscri, reprezintă, de fapt, varianta adaptată în română a cuvântului Weißkirch din germană, care înseamnă Biserică Albă. În unele documente mai vechi, localitatea este denumită în acest fel: Biserica Albă. 

Biserica din Viscri, deși modestă în dimensiuni, are un farmec aparte și îţi oferă un sentiment plăcut de liniște și intimitate, pe care nu îl vei întâlni în bisericile gotice din Europa. Te simţi instantaneu în armonie cu acest loc, iar băncile din lemn pictat te invită să te oprești și să reflectezi pentru o clipă.

Biserica din Viscri și o parte din casele sătenilor au fost restaurate cu sprijinul Fundaţiei Mihai Eminescu Trust, a cărei misiune o reprezintă revitalizarea satelor și comunelor din Transilvania și Maramureș. 

viscri-romania-zidarie-veche-casa-traditionala

www.shutterstock.com

viscri-romania-zidarie-veche-casa-traditionala

www.shutterstock.com

viscri-romania-biserica-alba-de-deasupra

shutterstock.com

Mai toate vechile biserici fortificate din Transilvania au turnuri de apărare, care oferă vederi panoramice asupra zonei, iar Biserica din Viscri nu se dezice de acest tipar. 

Pentru a ajunge în turnul principal al Bisericii din Viscri, va trebui să urci scările înguste din lemn, iar odată ce ajungi în vârf, vei putea admira o priveliște minunată: o curte interioară frumoasă, acoperișuri de ţiglă roșie și dealuri verzi, cu reflexe de culoare pe alocuri.

În incinta cetăţii se află și muzeul ce prezintă aspecte relevante din viaţa comunităţii săsești. Vei găsi expuse elemente specifice activităţilor și obiceiurilor locului, de la unelte și piese de mobilier la porturi tradiţionale, războaie de ţesut, cufere din lemn și alte obiecte pictate manual.

viscri-romania-biserica-alba-in-zare

www.shutterstock.com

viscri-romania-biserica-alba

www.shutterstock.com

viscri-romania-biserica-alba-curte

www.shutterstock.com

viscri-romania-casa-traditionala-zugravita-albastru

www.shutterstock.com

Te poţi bucura de o noapte de cazare cu iz regal – casa Regelui Charles din Viscri

Viscri a devenit o destinaţie tot mai căutată după ce, în 1996, Prinţul Charles a cumpărat o casă aici și a amintit despre frumuseţea locului în nenumărate interviuri, cu ocazia vizitelor sale în România. Din acel moment, Viscri a început să stârnească interesul europenilor și să devină un obiectiv de vizitat în vacanţă.

Atenţia îndreptată către mica localitate transilvăneană, odată cu vizitele Prinţului Charles la Viscri, a dus la renașterea acesteia prin turism, prin achiziţia de proprietăţi în zonă și restaurarea obiectivelor principale. Astfel, Viscri este, acum, aproape de restaurarea completă, care-i aduce micului satul transilvănean frumuseţea de odinioară.

Așadar, dacă ai ajuns la Viscri, este imperios necesar să-ţi rezervi timp pentru a surprinde viaţa satului și peisajele încântătoare. Astfel, vei putea înţelege de ce tocmai la Viscri Prinţul Charles a ales să amenajeze o casă de vacanţă, accelerând, astfel, renașterea acestui loc uimitor.

Toate detaliile rurale te vor face să te oprești din când în când pentru a-ţi bucura ochii, iar în aer vei simţi o energie liniștitoare, care te va face să vrei să guști din ritmul de viaţă boem, specific locului.

viscri-romania-sat-seara-strada-rurala

www.shutterstock.com

În fiecare sezon, tot mai mulţi turiști caută cazare în Viscri, ceea ce a făcut ca în localitate și în zonele apropiate să apară din ce în ce mai multe case de închiriat, pensiuni și alte tipuri de facilităţi de cazare. 

Dacă timpul îţi permite să aprofundezi frumuseţea locului, ai la dispoziţie unităţi de cazare unde poţi înnopta, atât în Viscri, cât și în împrejurimi. 

Descoperă farmecul vieţii rurale, explorând tot ce are Transilvania mai frumos, și alege o cazare unde ai ocazia să aprofundezi spiritul locului. La Valea Verde Retreat îţi oferim contextul perfect pentru a te bucura de o experienţă autentică, în inima Transilvaniei.

Casa lui Charles din Viscri a devenit obiectivul principal din zonă. Casa-muzeu poate fi vizitată sau închiriată turiştilor și nu puţini sunt cei care scot din buzunar tariful destul de piperat, de altfel, pentru a înnopta într-una din camerele regelui. 

Casa se află chiar la intrarea în sat și a fost construită în 1875, iar procesul de renovare a urmat cu stricteţe păstrarea elementelor tradiţionale. În curtea casei regelui se găsesc 7 camere, o cafenea cochetă, precum și o mică grădină de legume și un spaţiu destinat unui meșteșug popular în zonă – gravura.

sat-viscri-romania-strada-rurala-casa-traditionala-albastra

www.shutterstock.com

Casa Regelui Charles poate fi vizitată între orele 11:00 – 18:00, de luni până vineri, iar în weekend, între orele 10:00 – 19:00.

casa-traditionala-albastra-viscri-romania

www.shutterstock.com

Satul Viscri în bucate – ai ocazia să descoperi gastronomia locala

Odată cu dezvoltarea turismului, gastronomia locală a devenit un alt punct de atracţie al locului. Așadar, pe lângă obiectivele principale, o vizită la Viscri nu se poate încheia fără a gusta din preparatele tradiţionale, pregătite cu drag de localnici. La mare căutare printre străini sunt sarmalele, mămăliguţa și ciorba de burtă.

În ultimii ani, în Viscri, câteva localuri chic și-au deschis porţile, pentru a-i întâmpina pe turişti cu produse tradiţionale și produse bio.

viscri-romania-casa-traditionala-la-interior

www.shutterstock.com

Mai mult decât atât, la capitolul gastronomie, sătenii din Viscri se mândresc cu o dulceaţă lansată la Paris și al cărei preţ depășește 350 de euro. Reţeta este secretă și doar de la sătenii implicaţi în procesul de producţie ai putea afla care sunt ingredientele cheie, ce dau gustul desertului local.

Este o adevărată încântare să fii pentru câteva zile oaspete, iar localnicii te vor face să te simţi de-al locului, prezentându-ţi istoria satului, obiceiurile și preparatele specifice.

viscri-romania-sat-de-case

www.shutterstock.com

Ai ocazia să faci o incursiune etnografică în viaţa satului transilvănean

Dacă ești în căutarea relaxării, a unor peisaje care îţi taie respiraţia, a autenticităţii, a arhitecturii medievale și a unor preparate savuroase, zona rurală transilvăneană este locul potrivit.

Orice vizită în satul Viscri, din Brașov, îţi oferă ocazia de a te întoarce în timp și de a te bucura de natură, de satul autentic transilvănean, de calmul și de spiritul boem al oamenilor simpli. Această lentoare îi stă bine micului sat săsesc, cuibărit în inima Transilvaniei. O plimbare pe drumurile sale bătătorite înseamnă o incursiune într-o lume de poveste cu un decor rustic și o arhitectură specifică, în timp ce ferestrele și ușile din panouri de lemn, pictate în culori calde, te invită să încetinești și să le admiri.

viscri-romania-peisaj-pitoresc-vacute-capre

www.shutterstock.com

Acest loc de vis este atât de liniștit, în după-amiezile însorite de toamnă, încât timpul trece fără să-ţi dai seama. Așa că, după câteva ore în care vei fi studiat cu atenţie arhitectura și decorul caselor colorate, e timpul să vizitezi și celelalte obiective care fac din Viscri o destinaţie de poveste.

Așezări remarcabile, de o frumuseţe veche și lirică, se întind de-a lungul cărărilor satului. Farmecul locului provine din faptul că ritmul modern al vieţii din oraș nu s-a strecurat printre construcţiile vechi, iar imaginea satului tipic transilvănean este aproape intactă.

Specific satelor transilvănene este faptul că bisericile au fost construite pe vârful dealului care domină peisajul satului, iar mai târziu, au fost înconjurate de ziduri solide, pentru a proteja comunitatea.

viscri-romania-casa-traditionala-albastra-poarta-lemn

www.shutterstock.com

Casele au fost, ulterior, construite în vecinătatea bisericii, pe baza unor criterii. Familiile mai înstărite locuiau mai aproape de biserică decât cele nevoiașe, ceea ce se traducea prin faptul că, ori de câte ori se apropia un asalt, cei mai înstăriţi își puteau duce rapid bunurile importante la biserică, păstrând patrimoniul.

La Viscri, mica biserică albă este amplasată pe vârful unui deal, fiind poziţionată în afara drumului principal, ceea ce ajută la păstrarea atmosferei medievale, oferind o priveliște frumoasă asupra întregului sat. Nu trebuie să ratezi urcarea pe scările turnului principal, pentru o priveliște maiestuoasă asupra zonei.

Acest spirit rural autentic a pus Viscri pe hartă, împreună cu peisajul uimitor al zonei. Vei vedea case tipice, multe dintre ele frumos renovate în albastru sau alb, unele fiind vechi de 300 de ani. Atmosfera rurală este completată de animale, troiţe și câte o căruţă trasă de cai. 

În așezarea veche de secole, șirurile de vechi case ţărănești săsești, vopsite în culori pastelate, cu porţi mari, arcuite, concepute pentru a permite trecerea căruţelor cu cai încărcate cu fân – încep să spună povestea comunităţii săsești.

viscri-romania-campie-turma-oi-pastor

www.shutterstock.com

Poţi încerca o varietate de activităţi outdoor, într-un loc de poveste

Viscri pare un tărâm de basm, dar poate cel mai impresionant este ritmul vieţii de aici. Trăsăturile rustice și spiritul boem fac din Viscri o destinaţie care îţi va rămâne în suflet și pe care merită să o descoperi la pas.

Casele din Viscri, viu colorate, au un farmec aparte și vei dori să le admiri și să le fotografiezi, pentru a păstra vie amintirea a ceea ce ar putea fi cel mai colorat sat din Transilvania.

Ca turist, poţi găsi mâncare organică la restaurantele din Viscri, cazări rustice inedite și poţi rezerva excursii cu bicicleta prin zonă sau poţi închiria o mașină, pentru a explora împrejurimile.

Câteva recomandări de activităţi pe care nu trebuie să le ratezi, dacă ajungi la Viscri:

  • Mergi să explorezi zona și bucură-te de peisajele din zonele muntoase;
  • Urcă în turnul bisericii fortificate din Viscri:
  • Bucură-te de un prânz tradiţional într-unul din localurile din sat;panorama-sat-viscri-romania
    www.shutterstock.com
  • Mergi într-o o drumeţie relaxantă, în locul în care timpul s-a oprit, și bucură-te de frumuseţea și de simplitatea vieţii la sat.viscri-romania-stand-cu-produse-lana-handmade
    www.shutterstock.com

Meșteșuguri specifice locului: croșetatul produselor din lână și atelierul fierarului

Un meșteșug uitat a revenit la viaţă, în Viscri, și a devenit un brand local. Este vorba despre șosetele croșetate de femeile din sat.

În urmă cu 30 de ani, produsele realizate din lână erau monedă de schimb pentru localnicii motivaţi de lipsa activităţilor aducătoare de venit. Cu timpul, însă, în jurul acestui proiect s-au adunat peste 100 de femei din Viscri, care croșetează sute de perechi de şosete, mănuşi, căciuli, pulovere și papuci din pâslă. O parte din ele sunt exportate către Germania, însă produsele făurite de mâinile femeilor din Viscri pot fi cumpărate și de la punctele de vânzare din sat. 

viscri-romania-comert-produse-lana

www.shutterstock.com

Un alt meșteșug readus la viaţă, la Viscri, este prelucrarea fierului prin metode tradiţionale. În atelierul fierarului se confecţionează, doar cu ajutorul daltei și al ciocanului, diverse podoabe și obiecte de folos în gospodărie, precum potcoavele sau obiectele de feronerie.

Așadar, să te îndrepţi spre Transilvania săsească înseamnă să arunci o privire în Europa rurală antică. În acest peisaj, Viscri este un loc unde oamenii și natura au trăit într-o comuniune puternică timp de secole și încă o fac. O vizită în satul Viscri din Brașov înseamnă o experienţă autentică a vremurilor de altădată, prin filtrul obiceiurilor și al stilului de viaţă, specifice comunităţii săsești.

Povestile Valea Verde » Satul Viscri: 6 motive pentru care trebuie să-l vizitezi