Pereţii de stâncă înalţi, peșterile misterioase, plantele rare şi traseele de drumeţie fac din Cheile Turzii o destinaţie turistică impresionantă.
Află, în continuare, de ce merită să îţi rezervi o zi din excursia ta prin Transilvania pentru a explora frumuseţea acestui loc.
- Cum s-au format Cheile Turzii
- Cheile Turzii – localizare
- Cum ajungi în Cheile Turzii
- Ce opţiuni de agrement ai în Cheile Turzii
Cum s-au format Cheile Turzii
Vechi de peste 150 de milioane de ani, Cheile Turzii au apărut ca urmare a depunerilor de roci calcaroase. Fiind o rocă solubilă, calcarul s-a dizolvat sub acţiunea apei, acest proces fiind specific reliefului carstic.
Pe parcursul mai multor cicluri de îngheţ-dezgheţ, fisurile rocilor calcaroase s-au adâncit. Astfel, apa și-a făcut ușor loc printre stânci. Tot sub acţiunea apei s-au format peșteri în această zonă muntoasă, la altitudini diferite.
Ce spune legenda
Despre modul în care s-a format relieful inedit al Cheilor Turzii, legenda spune că acestea au apărut în momentul în care copita calului lui Alexandru Macedon a lovit stânca imensă de calcar, împărţind-o în două. Astfel, dușmanii au rămas pe unul dintre versanţi, iar împăratul și calul său pe celălalt.
Prima vizită atestată în acest loc mirific datează din 1574. Se pare că atunci, în peștera Binder s-au găsit inscripţii ce dau de înţeles că zona Cheilor a fost vizitată de călători sau de cei ce se adăposteau de invazii.
De la experienţele inedite pe care le oferă vizitatorilor, la farmecul medieval al orașelor sale istorice, Transilvania se mândrește cu un bogat patrimoniu natural și cultural.
Hoinărește prin satele pitorești, vizitează castelele medievale care împânzesc zona rurală și lasă-te captivat de frumuseţea locului. Pentru a experimenta toate acestea, alege o cazare in inima Transilvaniei și descoperă magia acestui ţinut.
Cheile Turzii – localizare
Cheile Turzii, situate la 6 kilometri vest de Turda, de-a lungul Văii Hășdate și la 30 de kilometri de Cluj-Napoca, sunt o rezervaţie naturală protejată, inclusă în patrimoniul UNESCO și recunoscută drept o destinaţie turistică splendidă atât de către turiștii din România, cât și de cei ce ajung aici din toate colţurile lumii.
Cheile măsoară 2.900 de metri lungime și se mândresc cu pereţi stâncoși impunători, care ating înălţimi de până la 300 de metri. Rezervaţia Cheile Turzii se întinde pe 170 de hectare și oferă o experienţă inedită în natură celor ce aleg să viziteze acest obiectiv natural.
Rezervaţia Cheile Turzii este propice dezvoltării unei flore deosebite; peste 1000 de specii de plante, dintre care unele rare, se găsesc în zona Cheilor:
- Usturoiul sălbatic;
- Scorușul;
- Garofiţa albă;
- Stânjenelul violaceu;
- Piciorul cocoșului etc.
Totodată, pot fi observate numeroase specii de fluturi precum:
- Eubleme,
- Phybalopterix,
- Heterogynis.
În plus, nu mai puţin de 60 peșteri se regăsesc de-a lungul Cheilor, dintre care, cea mai adâncă are 120 de metri, Peștera lui Balică. Printre cele mai cunoscute astfel de formaţiuni specifice reliefului carstic se numără:
- Peștera Cetăţeaua Mare,
- Peștera Cetăţeaua Mică,
- Peștera Feciorilor,
- Peștera Hornarilor,
- Peștera Morarilor,
- Peștera Calastur,
- Peștera lui Anton,
- Peștera Ungurească,
- Peștera Binder,
- Peștera Modoloaie,
- Peștera Ascunsă.
Pentru a traversa Cheile Turzii, vei trece peste patru poduri suspendate și vei avea ocazia, la fiecare pas, să descoperi natura în toată splendoarea ei. Este vorba despre:
- Podul „Vizuina Spălată”,
- Podul „Mijlocul Cheii”,
- Podul „Peșterilor”,
- Podul „Cetăţeaua Mare”.
Odată cu explorarea Cheilor Turzii, pregătește-te să pășești într-o lume a experientelor de neuitat in Transilvania. De la aventuri palpitante în aer liber, la imersiuni culturale, această regiune încântătoare oferă o multitudine de activităţi turiștilor.
În continuare, ţi-am pregătit câteva imagini din acest loc mirific, pentru a te convinge că drumeţia prin Cheile Turzii merită inclusă în programul de vacanţă. Iată cum arată Cheile Turzii în poze:
Cum ajungi în Cheile Turzii
Din Cluj-Napoca, poţi ajunge direct în localitatea Petreștii de Jos, care se află la 10 minute de mers pe jos de Chei. Ruta de transport metropolitan M71 Cluj – Petreștii de Jos este cea pe care o vei căuta pentru a ajunge în apropierea acestui obiectiv turistic.
Se pleacă din Cluj-Napoca, din zona Pieţei Cipariu – staţia Posada, iar taxa de călătorie este de 15 lei.
Orarul liniei M71 către Rezervaţia Cheile Turzii:
Luni-Vineri:
- Plecări din Cluj-Napoca : 5:30, 14:30, 18:00
- Plecări din Petreștii de Jos: 6:30, 16:00, 19:15
Sâmbătă și Duminică:
- Plecări din Cluj-Napoca: 9:00, 17:00
- Plecări din Petreștii de Jos: 10:00, 18:00
Dacă pornești din Turda, te vei îndrepta spre Sănduleşti, iar din capătul satului, mai ai aproximativ 3 km până pe platoul de deasupra Cheilor Turzii. Poţi lăsa maşina aici sau poţi coborî la Cabana Cheile Turzii, care se află la intrarea, din aval, în Chei.
Călătorești dinspre sau înspre aeroport? Simplifică-ți călătoria și închiriază un autoturism la prețuri avantajoase.
Ce opţiuni de agrement ai în Cheile Turzii
Dacă ajungi în Cheile Turzii, vei fi surprins de oferta generoasă de trasee de hiking, trekking, mountain biking, precum și de multe alte activităţi sportive.
Poţi alege din peste 350 de trasee de escaladă, în funcţie de nivelul de dificultate care se pliază cel mai bine experienţei și condiţiei tale fizice, de la nivel începător, până la un nivel de dificultate ridicat.
Cabana Cheile Turzii servește ca punct de plecare pentru traseele ce traversează rezervaţia, unele dintre ele oferind priveliști impresionante. Chiar lângă cabană vei putea observa traseele pe harta Cheile Turzii și vei putea alege varianta care ţi se potrivește.
Dacă îţi setezi ca obiectiv cel mai înalt punct al Cheilor, vei avea ocazia să descoperi un peisaj incredibil, ce se distinge prin stânci înalte și ascuţite, creste abrupte, vâlcele și izvoare în piatră.
Dacă peisajele Transilvaniei ţi se par încântătoare, iar condiţia fizică te recomandă, merită să te aventurezi pe un traseu în Cheile Turzii. Drumeţiile sunt o modalitate excelentă de a profita de beneficiile pe care le oferă natura în Cheile Turzii.
Iată câteva trasee populare printre pasionaţii de mișcare în aer liber:
- marcaj punctul roșu: Circuitul Crestelor Cheilor, ambii versanţi – 4 – 5 ore de parcurs;
- marcaj triunghiul roșu: Cabana Cheile Turzii – Cabana Buru – 12.5 km – 4 – 5 ore de parcurs;
- marcaj banda galbenă: Cheile Turzii – Izvorul Popii – Valea Arineilor – Ciucaș – 6 km – 2 – 3 ore de parcurs;
- marcaj triunghiul galben: Cheile Turzii – Dealul Ciuma Goală – Ciucaș;
- marcaj banda albastra: Cheile Turzii – Dealul Sindului – Podul de pe autostradă – Sat Tureni – ieșire la E60 – 10 km – 4 ore de parcurs;
- marcaj banda roșie: Cheile Turzii – Sat Tureni – Casele Micești – Cabana Făget Pădure – Cabana Făget Izvor – Baza Sportivă Unirea (Manaștur, Cluj) Cluj – 29 km – 10 ore de parcurs;
- marcaj Crucea Roșie: Sens giratoriu Turda (p-ţa Romană) – Dealul Hodinis – Cabana Cheile Turzii – 2-3 ore de parcurs;
- marcaj banda roșie: Cheile Turzii – Dealul Mănăstirii (versantul drept) – Mănăstirea Petridului – Raul Arieș cu pod la Plăiești – Sat Moldovenești – Colţii Trascăului – Sat Remetea.
Totodată, pentru a plusa la capitolul experienţe în natură, poţi încerca traseul de Via Ferrata din Cheile Turzii. Este considerat a fi cel mai spectaculos traseu montan din ţară, ce include hiking, escaladă și o incursiune uimitoare în natură.
Pentru pasionaţii de căţărare, zona Peștera Ungurească oferă unele dintre cele mai dificile trasee din ţară. Numeroase competiţii și memoriale de profil se organizează an de an pe Cheile Turzii: Memorialul Andrei Moldovan în aprilie, Cupa ATA în mai, Memorialul Misi Szalma și Memorialul Hans Gora.
Iar dacă dorești să încerci mai multe activităţi inedite, poţi opta pentru zborul cu parapanta. Pentru experienţe ceva mai soft, există o tiroliană, cu o lungime de 600 de metri, care îţi poate oferi fix doza de adrenalină de care ai nevoie pentru o excursie memorabilă.
Dacă te aventurezi într-o drumeţie prin Cheile Turzii, va trebui să porţi încălţăminte adecvată, pentru a preveni alunecarea. Pentru a-ţi face o idee mai clară despre ce vei găsi acolo, este bine să știi că pe unele trasee există porţiuni înguste, iar pentru a trece peste stânci, vei avea la dispoziţie o frânghie metalică de susţinere.
Cel mai străbătut traseu se întinde de-a lungul râului Hășdate. Este un traseu pe care îl pot încerca și este pentru cei cu mai puţină experienţă, având o dificultate mică. În fiecare an, numeroși vizitatori se aventurează pe acest traseu, pentru o experienţă încântătoare în natură.
Pentru cei experimentaţi, există Circuitul Crestelor, pe versantul stâng sau pe cel drept al Cheilor. Pe lângă adrenalină, punctul de finish al acestor trasee oferă turiștilor o priveliște deosebită asupra zonei, de la înălţimi de 750 de metri. Acestui traseu îi corespunde marcajul cu punct roșu, iar pentru a-l parcurge, poţi porni din dreptul Cabanei Cheile Turzii sau dinspre Petreștii de Jos, în amonte.
După o zi de străbătut trasee în Cheile Turzii, cu siguranţă îţi va fi foame. Savurează o mancare delicioasa în restaurantul nostru amplasat într-un vechi hambar. Va fi exact ceea ce ai nevoie la finalul unei zile de explorări prin Transilvania.
Transilvania abundă în obiective turistice, iar în vacanţa ta în zonă ai putea include, pe lângă vizita în Cheile Turzii, alte două obiective impresionante: Salina Turda și Mănăstirea Cheile Turzii.
Salina Turda oferă opţiuni de agrement în subteran, ca bonus alături de efectele terapeutice ale aerului încărcat cu particule fine de sare.
Cât despre Mănăstirea Cheile Turzii, situată în apropiere de Cheile Turzii, acesta reprezintă un obiectiv cu o încărcătură spirituală aparte, unde turiștii și credincioșii găsesc liniște și se bucură de frumuseţea locului.
Așadar, împletind legenda și realitatea, Cheile Turzii sunt, într-adevăr, o destinaţie spectaculoasă ce merită vizitată și care oferă, pe lângă priveliști splendide și opţiuni de activităţi sportive pentru pasionaţii de mișcare în aer liber.
Surse foto: shutterstock.com, shutterstock.com, shutterstock.com, shutterstock.com, shutterstock.com, shutterstock.com, shutterstock.com, shutterstock.com, shutterstock.com, shutterstock.com, shutterstock.com, shutterstock.com, shutterstock.com, shutterstock.com, shutterstock.com, shutterstock.com, shutterstock.com, shutterstock.com, shutterstock.com, shutterstock.com, shutterstock.com.