Vă doriţi o nuntă tradiţională, una rurală chic, o petrecere cu tematică medievală sau una care să aibă în centru florile sălbatice? Valea Verde este locul perfect. În plus, veţi avea și un invitat special: peisajul Transilvaniei rurale care vă va tăia răsuflarea.
Multe cupluri, inclusiv Ulrike și Jonas, și-au schimbat jurămintele sub bătrâna noastră salcie. Iar grădina este locul perfect pentru o petrecere. Lounge-ul Valea Verde, cu atmosfera sa rafinată, dar în același timp și relaxată, poate găzdui până la 120 de oaspeţi, în două încăperi legate prin două uși mari.